Post content
⏳Comisia Electorală Centrală atrage atenția că termenul limită de depunere a rapoartelor privind gestiunea financiară a partidelor politice pentru semestrul al doilea al anului 2025 este data de 15 ianuarie 2026. 👉Până astăzi, 12 ianuarie 2026, inclusiv (ora 13.30), din cele 66 partide politice înregistrate la Agenția Servicii Publice, care au obligația de a prezenta raportul, 16 partide politice au prezentat raportul conform prevederilor legale, 3 partide politice au creat raportul și l-au semnat doar cu o semnătură, 16 partide politice au inițiat procesul de creare a raportului, iar 31 de partide politice nu au inițiat procesul de creare a raportului. ❗️Amintim că rapoartele se depun doar în format online prin intermediul modulului SSI „Control financiar”, acestea urmând a fi semnate obligatoriu atât de către conducătorul, cât și de către trezorierul partidului politic. 📌Neprezentarea sau prezentarea tardivă de către partidele politice a raportului privind gestiunea financiară în termenul și formatul stabilit conform legii, inclusiv prezentarea unor date incomplete în raport, constituie încălcare a prevederilor legale și este pasibilă de răspundere conform legislației. #CECMoldova#DemocrațiaContează#RapoarteFinanciare