Recent posts
Page 17 of 84 · 1,005 posts
Posted Oct 3
‼️Comisia Electorală Centrală a sancționat concurentul electoral Partidul Politic „Democrația Acasă”. Decizia vine în contextul examinării unei contestații a Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” și a două sesizări ale Inspectoratului național de investigații ce se referă la desfășurarea de către concurentul respectiv a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025 cu încălcarea prevederilor referitoare la finanțarea campaniei, desfășurarea agitației electorale și a interdicției de a participa în cadrul unui bloc electoral camuflat. 📌În acest fel, Comisia a aplicat concurentului electoral Partidul Politic „Democrația Acasă” sancțiunea sub formă de avertisment pentru încălcarea repetată a prevederilor legale în ceea ce privește interzicerea finanțării ori susținerii materiale sub orice formă a campaniilor electorale de către persoanele fizice care nu sunt cetățeni ai Republicii Moldova și folosirea fondurilor financiare și materiale nedeclarate. În același context, concurentului electoral i-a fost aplicată și o sancțiune complementară sub formă de lipsire de alocații de la bugetul de stat pentru performanțele obținute la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, pentru o perioadă de 12 luni, începând cu luna noiembrie 2025. 📄În procesul de examinare a dosarului, s-a constatat că Partidul Politic „Democrația Acasă” a beneficiat de o promovare electorală coordonată prin mijloace digitale neautentice, implicând conturi false și redistribuiri masive, în care au fost implicate persoane oficiale străine declarate indezirabile pe teritoriul Republicii Moldova. Această combinație a generat un impact disproporționat asupra percepției alegătorilor, fără transparența necesară privind sursele și finanțarea acestei campanii mediatice, încălcând obligațiile legale privind raportarea cheltuielilor electorale. În raportul privind finanțarea campaniei electorale lipsesc orice fel de informații despre cheltuielile legate de elaborarea și producerea spoturilor de promovare electorală, dar și cheltuielile suportate de terți în interesul candidatului prin promovarea concertată a spoturilor pe diverse platforme on-line, în mod special TikTok. 📌Comisia a reiterat conturarea existenței unui bloc electoral camuflat, având în vedere relațiile dintre Partidul Politic „Democrația Acasă” și Partidul Politic ALIANŢA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR din Republica Moldova, dar și prin susținerea deschisă exprimată de liderul Alianței pentru Unirea Românilor din România, fapt ce indică o coordonare indirectă a activităților electorale. 🖊Confirmarea rezultatelor alegerilor parlamentare și validarea mandatelor de deputat se face de către Curtea Constituțională. În acest fel, Comisia a decis să relateze faptele descrise din această hotărâre în raportul ce urmează a fi prezentat Curții Constituționale în conformitate cu prevederile art. 85 alin. (2) din Codul electoral.
Posted Oct 2
❗️Comisia Electorală Centrală (CEC) a modificat hotărârea cu privire la lista partidelor politice care au dreptul de a participa la alegerile locale noi în unele localități din 16 noiembrie 2025. 🖊Astfel, poziția nr. 6, unde se regăsește Partidul Politic Partidul Republican „INIMA MOLDOVEI”, a fost revocată. 📄Decizia a fost aprobată urmare a informării de către Ministerul Justiției despre cererea de chemare în judecată împotriva formațiunii politice. Ministerul a solicitat și suspendarea temporară a activității formațiunii pe durata examinării cauzei și până la pronunțarea unei hotărâri pe fond. 📌Curtea de Apel Centru a admis cererea Ministerului, iar Curtea Supremă de Justiției a menținut Încheierea Curții. ➡️În conformitate cu prevederile Legii privind partidele politice, pe perioada limitării activității partidului politic, acestuia îi este interzisă participarea individuală sau în comun la alegeri și referendumuri, producerea, furnizarea, distribuirea și difuzarea publicității politice, fondarea mijloacelor de informare în masă, organizarea întrunirilor, a mitingurilor, a demonstrațiilor, a pichetărilor și a altor acțiuni publice, folosirea tuturor tipurilor de depuneri bancare, cu excepția cazurilor când sunt necesare decontări cu contractanții, decontări aferente îndeplinirii contractelor individuale de muncă, decontări pentru repararea prejudiciilor cauzate prin acțiunile partidului politic, decontări pentru plata impozitelor, a taxelor și amenzilor. ☝️Amintim că pe 16 noiembrie 2025 vor avea loc alegeri locale noi în 6 localități: satul Ustia, raionul Glodeni, comuna Natalievca, raionul Fălești, comuna Cremenciug, raionul Soroca, satul Bașcalia, raionul Basarabeasca, comuna Călinești, raionul Fălești și orașul Leova, raionul Leova.
Posted Oct 2
‼️ Comisia Electorală Centrală anunță că vineri, 3 octombrie 2025, începând cu ora 15:00, va avea loc ședința CEC. 🖊Proiectul ordinii de zi a ședinței: https://a.cec.md/ro/ordinea-de-zi-2857.html 👉Evenimentul va avea loc în sala de ședințe a Comisiei (str. V. Alecsandri, nr.119, et.3).
Posted Oct 1
‼️ Comisia Electorală Centrală anunță că joi, 2 octombrie 2025, începând cu ora 15:00, va avea loc ședința CEC. 🖊Proiectul ordinii de zi a ședinței: https://a.cec.md/ro/ordinea-de-zi-2857.html 👉Evenimentul va avea loc în sala de ședințe a Comisiei (str. V. Alecsandri, nr.119, et.3).
Posted Oct 1
📞4579 de apeluri au fost recepționate de operatorii Liniei telefonice de informare a alegătorilor în cadrul alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025. Linia telefonică a fost activă în perioada 12 august – 29 septembrie 2025, cu scopul de a asigura suport informațional tuturor părților implicate în procesul electoral. 🔷Cu ocazia încheierii activității Centrului de apel, conducerea Comisiei Electorale Centrale a adresat un mesaj de apreciere operatorilor care au răspuns la întrebările apelanților, dar și administrației Centrului de Tehnologii Informaționale în Finanțe, partener de încredere în organizarea activității Liniei telefonice. ℹ️ Ne puteți urmări și pe Instagram: https://www.instagram.com/cec.moldova/ #CECMoldova#DemocrațiaContează#AlegeriParlamentare#28Septembrie2025#AP2025#ConteziVotează
Posted Sep 30
‼️ Comisia Electorală Centrală anunță că miercuri, 1 octombrie 2025, începând cu ora 15:00, va avea loc ședința CEC. 🖊Proiectul ordinii de zi a ședinței: https://a.cec.md/ro/ordinea-de-zi-2857.html 👉Evenimentul va avea loc în sala de ședințe a Comisiei (str. V. Alecsandri, nr.119, et.3).
Posted Sep 30
‼️ Comisia Electorală Centrală anunță că astăzi, 30 septembrie 2025, începând cu ora 15:00, va avea loc ședința CEC. 🖊Proiectul ordinii de zi a ședinței: https://a.cec.md/ro/ordinea-de-zi-2857.html 👉Evenimentul va avea loc în sala de ședințe a Comisiei (str. V. Alecsandri, nr.119, et.3).
Posted Sep 29
𝐂𝐨𝐦𝐢𝐬𝐢𝐚 𝐄𝐥𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫𝐚𝐥ă 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐫𝐚𝐥ă 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐢𝐧𝐭ă 𝐝𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐥𝐢𝐦𝐢𝐧𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐥𝐞 𝐫𝐞𝐳𝐮𝐥𝐭𝐚𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐚𝐥𝐞𝐠𝐞𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐩𝐚𝐫𝐥𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝟐𝟖 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟓 📄Conform datelor preliminare, la secțiile de votare s-au prezentat peste 1 608 000 de alegători, ceea ce reprezintă 52,2% din numărul alegători incluși pe listele electorale. 🔵În țară, cea mai înaltă rată de prezență la urne s-a înregistrat în raionul Criuleni, la urne fiind prezenți 50,85 % dintre cetățenii cu drept de vot. Cea mai scăzută rată a prezenței la urne a fost înregistrată în raionul Cantemir, unde s-a înregistrat o participare de 37,52 la sută. 🟢În mun. Chișinău au votat 375 533 de persoane sau 54,72% dintre alegători incluși pe listele electorale. 👉La secțiile de votare deschise pentru cetățenii cu drept de vot ai Republicii Moldova ce-și au domiciliul în localitățile din stânga Nistrului, s-au prezentat 12 266 de alegători. ℹ️ Conform informațiilor deținute, în secțiile de votare deschise peste hotare s-au prezentat la urne peste 280 mii de alegători. 👉Detalii în comunicatul de presă: https://a.cec.md/.../comisia-electorala-centrala-prezinta...
Posted Sep 29
‼️Anunț de presă! ❗️Comisia Electorală Centrală anunță că briefingul de presă planificat pentru astăzi, 29 septembrie 2025, ora 10:00, se transferă la ora 10:30.
Posted Sep 28
‼️Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță că procesul de vot în cadrul alegerilor parlamentare desfășurate astăzi s-a încheiat. Datele centralizate arată că la secțiile de votare, până la această oră, s-au prezentat la urnele de vot peste 1,5 milioane de alegători înscriși în listele electorale, ceea ce constituie o rată de participare de peste 52%. Conform Codului electoral, alegerile parlamentare pot fi declarate valabile dacă la ele au participat cel puțin o treime din numărul persoanelor înscrise în listele electorale. În aceste condiții, CEC confirmă validitatea scrutinului. La ora 21.00 și-au încheiat activitatea secțiile de votare din țară, fără să fie înregistrate întreruperi ale fluxului de votare sau alte inconveniențe legate de procesul electoral. În străinătate, unele secții de votare rămân a fi încă deschise. După închiderea secțiilor de votare din statele în care sunt organizate, birourile de votare ale secțiilor de votare pentru votul prin corespondență vor începe procedura de numărare a buletinelor de vot recepționate prin plic. CEC mulțumește tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a acestor alegeri: administrația publică centrală și locală, partenerilor instituționali, societății civile, mass-media și, nu în ultimul rând, fiecărui alegător. Comisia face apel către toți cei implicați în procesul electoral, în special concurenții electorali, să aștepte încheierea procesului de votare, de numărare și anunțare a rezultatelor finale. În cazul în care există suspiciuni privind posibile nereguli, le recomandăm să folosească mecanismele legale de contestare. Consiliile electorale de circumscripție, au la dispoziție 48 de ore de la închiderea secțiilor de votare pentru a transmite procesele-verbale privind totalizarea rezultatelor pe circumscripții. Ulterior, CEC va anunța rezultatele finale ale alegerilor. Menționăm că informațiile prezentate în această seară sunt preliminare, până la primirea documentelor electorale originale la Comisia Electorală Centrală. Mâine, 29 septembrie, la ora 10:00, CEC va organiza un briefing pentru a prezenta bilanțul preliminar al alegerilor parlamentare.
Posted Sep 28
❗️Curtea Supremă de Justiție a menținut hotărârea Comisiei Electorale Centrale cu privire la anularea înregistrării Partidului Politic „MOLDOVA MARE” Curtea Supremă de Justiție a declarat inadmisibil recursul depus de Partidul Politic „MOLDOVA MARE” și, în acest fel, este menținută hotărârea Comisiei Electorale Centrale cu privire la anularea înregistrării concurentului electoral Partidul Politic „MOLDOVA MARE”. Astfel, în vederea executării hotărârii Comisiei, Consiliile electorale de circumscripție și birourile electorale ale secțiilor de votare vor aplica ștampila cu mențiunea „Retras” în dreptul Partidului Politic „MOLDOVA MARE”, pe procesele-verbale pretipărite privind rezultatele numărării voturilor, care se întocmesc de către birourile electorale, precum și pe procesele-verbale pretipărite privind centralizarea rezultatelor votării, care se întocmesc de către consiliile electorale de circumscripție. De asemenea, buletinele de vot cu ștampila „Votat”, aplicată în dreptul Partidului Politic „MOLDOVA MARE”, au fost declarate nevalabile. În cazul birourilor electorale ale secțiilor de votare care au totalizat rezultatele numărării voturilor și și-au încetat activitatea, voturile exprimate pentru Partidul Politic „MOLDOVA MARE” se declară nevalabile la etapa centralizării rezultatelor votării de către consiliul electoral de circumscripție. În blocul de funcții destinat afișării rezultatelor preliminare al Sistemului informațional automatizat de stat „Alegeri”, în dreptul Partidului Politic „MOLDOVA MARE”, se va înscrie mențiunea „Retras”, iar eventualele rezultate introduse în sistem de către birourile electorale ale secțiilor de votare care au finalizat procedura de numărare și totalizare a rezultatelor urmează a fi calificate ca voturi nevalabile.
Posted Sep 28
Amintim că transportarea organizată a alegătorilor spre secția de votare în ziua votării, în scopul determinării acestora să își exercite drepturile electorale în cadrul alegerilor reprezintă contravenție. Se sancționează cu amendă de la 60 la 120 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 180 la 300 de unități convenționale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea, în toate cazurile, de dreptul de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an. Alegătorii pot să-și exercite dreptul la vor până la ora 21:00. Biroul electoral poate decide asupra prelungirii, cu cel mult 2 ore, a termenului votării pentru a le permite alegătorilor care stau în rând la secția de votare respectivă să-şi realizeze drepturile.