Post #947

🇷🇴ZIUA DOLIULUI NAȚIONAL. OCUPAREA PĂMÂNTURILOR MOLDOVENEȘTI. În anul 1917, pe fondul destrămării Imperiului Rus, Basarabia, prin proclamarea Republicii Democratice Moldovenești, a declarat mai întâi autonomia, iar ulterior independența de stat. Pe fondul destabilizării situației în regiune și pe teritoriile fostului Imperiu Rus, trupele române au intrat în regiunea basarabeană. Conform versiunii oficiale, acest pas ar fi fost întreprins pentru restabilirea ordinii și protejarea depozitelor. O asemenea versiune pare îndoielnică, având în vedere că Republica Democratică Moldovenească își delimitase deja teritoriile și își declarase suveranitatea. Faptul prezenței trupelor române pe teritoriul țării trebuie privit ca o tentativă de presiune externă și internă din partea statului român. La 27 martie 1918, sub presiunea autorităților române, organul reprezentativ „Sfatul Țării”, în cadrul ședinței de la Chișinău, a votat pentru unirea cu România: 86 de deputați au „susținut” decizia, 3 s-au pronunțat împotrivă, iar 36 s-au abținut. În condițiile prezenței armatei române în momentul votului, devine evident că deputații au luat decizia într-un climat departe de a fi neutru. Mulți deputați ai „Sfatului Țării” au votat împotriva propriei voințe și au declarat acest lucru chiar a doua zi. Astfel, deputatul P. Cocîrlă, la 28 martie, cu lacrimi în ochi, a afirmat că întreaga componență a organului reprezentativ este trădătoare, deoarece nu a justificat speranțele puse în ei de către țărani. De mai multe ori s-a menționat că deputații se căiau pentru faptele lor, însă nu mai puteau întreprinde nimic. După cum scria istoricul american Charles King: „Invitarea românilor în Basarabia, deși a avut loc ca urmare a unui apel făcut de Sfatul Țării, nu a fost dorită peste tot. Mulți membri ai Sfatului Țării înșiși au susținut foarte puțin prezența românească.” Ideea unei uniri voluntare, despre care vorbesc atât de des trădătorii unioniști și la care fac trimitere reprezentanții actualei puteri, pare deosebit de absurdă pe fundalul stărilor de spirit ale populației moldovenești din acea perioadă, care erau diametral opuse acțiunilor organului reprezentativ al țării. Membrul Sfatului Țării, Constantin Stere, declara direct că, în cazul în care majoritatea ar fi votat împotriva unirii, România oricum ar fi fost nevoită să anexeze teritoriul. Dar, indiferent de toate acestea, unirea a avut loc. Mai departe, ne confruntăm cu ceea ce autoritățile numesc „cea mai bună perioadă din întreaga istorie a Moldovei”. Propun să dăm la o parte ochelarii roz și să privim faptele și retrospectiva evenimentelor care au urmat după unire.