Recent posts
Page 1 of 43 · 507 posts
Posted May 2
Diana a născut un copil cu asfixie gravă, din cauza lipsei îngrijirilor medicale la timp. Copilul nu se mișca și se alimenta doar printr-o sondă. Sorin, un copil de 13 ani, a murit în timpul unei intervenții pe masa de operații. Elena a fost internată cu COVID, fără să primească îngrijirile corecte în primele zile. În a cincea zi a murit. Ion a fost transferat târziu în reanimare, unde a decedat peste câteva săptămâni. În toate cazurile, expertizele medico-legale au arătat că nu există o legătură dintre acțiunile medicilor și moartea oamenilor, că îngrijirile au fost calitative și la timp. Rapoartele din România și Ucraina au arătat contrariul: că exista o legătură între acțiunile medicilor și deces și puteau fi prevenite. Niciun medic legist nu a fost vreodată condamnat pentru emiterea unei expertize medico-legale false în Republica Moldova. Citeşte investigația aici: https://www.rise.md/articol/cand-medicina-legala-inchide-ochii/
Posted Apr 30
În goana după bani, patru tineri moldoveni au ajuns după gratii în Ucraina, unde au fost condamnați pentru acte de sabotaj la infrastructura feroviară și incendierea unor mașini militare. Incendiile provocate de ei au fost promovate de canale de Telegram și propaganda pro-Kremlin sub paravanul unei pretinse mișcări de rezistență a ucrainenilor împotriva mobilizării Kievului în războiul provocat de Federația Rusă. Serviciile de informații ucrainene susțin că este o campanie coordonată din umbră de Rusia pentru a diviza și a crea iluzia unei mișcări de rezistență internă. Doi dintre tineri au fost condamnați la 10 ani de închisoare. Al treilea a primit șapte ani, iar al patrulea, cinci ani de detenție. Mamele lor se chinuie acum să-i aducă în țară ca să execute în Moldova eventualele pedepse definitive. Citiți investigația aici: https://www.rise.md/articol/patru-moldoveni-recrutati-online-condamnati-in-ucraina-pentru-sabotaj/
Posted Apr 30
🕵️♂️Afacerile Sheriff din Germania: de la propagandă, la evaziune fiscală 🕵️♂️De aproape 20 de ani, în Germania îşi desfăşoară activitatea un grup de companii conectate la proprietarii holdingului Sheriff din regiunea transnistreană. Unele dintre ele chiar sunt controlate direct de afaceriştii Victor Guşan şi Ilia Cazmalî sau de membri ai familiilor lor. 🕵️♂️Cea mai cunoscută afacere din Germania este Kartina, o platformă de streaming TV de limbă rusă. RISE Moldova a aflat că fiscul german are pretenţii de zeci de milioane euro faţă de această platformă, care timp de un deceniu ar fi făcut evaziune fiscală.
Posted Apr 15
⛽„Motorină la 9 lei din Kazakhstan, pentru Orhei” Un clip publicat de Adrian Dulgher, pretendent la funcția de primar al orașului Orhei, văzut de peste 140 de mii de ori, promite combustibil ieftin pentru Orhei printr-un contract direct cu Kazakhstan. Doar că între prețul petrolului dintr-o țară producătoare și prețul plătit la pompă în Republica Moldova stau transportul, procesarea, taxele, logistica și regulile pieței. 🔍 Explicăm, pas cu pas, de ce un combustibil mai ieftin în Kazakhstan nu ajunge automat ieftin și la consumatorii din Moldova.
Posted Apr 7
Am verificat veniturile și proprietățile ministrului Sănătății. Ce deține: 👉 o casă de locuit de 175 m², evaluată la 2,6 milioane de lei construită pe un teren de 0.77 ha estimat la 90 de mii de lei, în Chișinău (Codru). 👉 un garaj în centrul capitalei de peste 100 de mii de lei. 👉 două spații nelocative în Chișinău în valoare totală de 165 de mii de euro și un alt imobil în Dubăsari. 👉 două terenuri în Slănic Moldova, județul Bacău. 👉 un BMW X5, de 99 de mii de euro, luat în leasing. Citiți profilul integral aici: https://profiles.rise.md/profile.php?id=260326120605
Posted Apr 6
Fostul ginere al deputatului Pavel Voicu și fiica acestuia riscă să le fie confiscată suma de 2,5 milioane de lei, după ce ANI a constatat diferențe între venituri și cheltuieli. Aceștia susțin că și-au cumpărat apartamente și mașini cu banii de la nuntă unde ar fi încasat 4 milioane de lei (circa 200.000 de euro). 💸Calculele sunt simple: evenimentul a avut circa 380 de invitați. Invitații ar fi oferit: 💶 în medie 250–350 € de persoană sau 500–800 € de cuplu 💶 rudele din străinătate – între 2.500 și 12.000 € 💶 nașii – 10.000 € Totuși, inspectorii de integritate nu i-au crezut.
Posted Apr 3
Profilul ministrului Justiției La 5 decembrie 2025, după publicarea anchetei RISE despre Boris Meșteșug, un protest a fost organizat în fața Ministerului Justiției. Vladislav Cojuhari a ieșit în fața instituției și a invitat reprezentanții și autoarea investigației la discuții. Deși în cadrul întâlnirii s-a vorbit despre tergiversarea procesului de judecată într-un caz de viol asupra copiilor, abaterile admise de magistrați, necesitatea excluderii termenului de prescripție în cazurile de abuz sexual asupra copiilor, necesitatea instruirii judecătorilor, Ministerul Justiției nu a venit ulterior cu nici o poziție publică. Instituția nu a condamnat derapajele din acest dosar, nu a anunțat eventuale măsuri și nici nu a exprimat public solidaritatea cu victimele. Citiți profilul aici: https://profiles.rise.md/profile.php?id=260325094842
Posted Apr 3
📍 Imobilul se află într-o zonă de vile selecte. Voicu are ca vecini nume cunoscute: la dreapta - fostul premier Dumitru Braghiș, iar la stânga - fostul deputat democrat Valeriu Guma, condamnat în România pentru corupție. 👥 Printre vecini se numără și Olga Bondarciuc, cunoscută ca notara lui Vladimir Plahotniuc, astăzi acuzată de fals în acte publice, dar și familia lui Iurie Luncașu, afacerist controversat conectat la Plahotniuc. 💰 Totuși, Voicu nu locuiește aici. Casa, finalizată în 2022, este dată în chirie și de atunci a adus familiei 140 de mii de euro, potrivit declarațiilor de avere. 🏢 De altfel, familia Voicu nu locuiește în niciunul dintre imobilele sale. Susțin că au stat o perioadă la fiică, iar acum sunt „stabiliți cu traiul și în apartamentul unor prieteni”. 👉 Cu cine a făcut schimbul, citește în „Tranzacțiile imobiliare ale deputatului Voicu”.
Posted Apr 2
🏠 După plecarea din funcția de ministru de Interne, averea lui Pavel Voicu a crescut vizibil. RISE Moldova a analizat declarațiile de avere și tranzacțiile imobiliare: în doar câteva luni, fostul ministru a vândut o casă, a cumpărat mai multe apartamente și a făcut schimb de proprietăți. Cu imobile de milioane, deputatul Voicu locuiește în prezent „în apartamentul unor prieteni”, în timp ce declară venituri, doar în ultimul an, de 90 de mii de euro din închirierea acestora.
Posted Mar 27
Cu o săptămână înainte să fie numit în funcția de premier, Alexandru Munteanu a renunțat la acțiunile pe care le deținea în compania cipriotă Tissico Limited. 🧻 Prin această firmă, premierul controla aproape 22% dintr-un producător internațional de hârtie din Ucraina (Ruta). Acțiunile din Cipru nu apar în declarația sa de avere pentru 2024, deși legea îl obliga să le declare.
Posted Mar 25
Nicolae Botgros renunță la mandatul de deputat. Decizia survine la 13 zile de la ancheta RISE - Afacerea „Casa lăutarilor”. Între timp, Autoritatea Națională de Integritate verifică o potențială incompatibilitate de funcție. „Acum eu fac documentația. Azi-mâine o depun la ANI”, ne spune maestrul.
Posted Mar 18
Channel photo updated