Conținut postare
✍️ Este oarecum interesant de urmărit cum mulți din cei care-i acuză pe unii ONG-iști precum că sunt experți în toate domeniile, exact asta pretind și dânșii că sunt - experți în toate domeniile. De la cunoașterea acestei operațiuni internaționale privind schimbul de spioni, se tot întrec unii în a prezenta propriile “adevăruri absolute”. Ba chiar se ajunge până la a învăța serviciile noastre cum ar trebui să acționeze, să funcționeze. Unii o fac din rea voință, alții o fac pentru că ar cunoaște chiar câte ceva, fiindu-le spuse periodic diferite informații, hai să le numim din interior. Cert este că se lucrează în mare parte, ambele “tabere”, după aceeași “metodicică”. Apare subiectul, imediat apar reacții, aproape trase la indigo, pe marginea acelui subiect. Este acum important subiectul cu SIS? Toți sunt experți în informații și spionaj. Este mâine un subiect despre justiție, tot așa rapid, expertiză în materie de justiție. Una este să ai o opinie, să o prezinți cu propriile argumente, puncte de vedere, dar cu totul alta e să încerci a prezenta anumite teze ca fiind adevărul adevărat.