Postări recente
Pagina 63 din 85 · 1,011 postări
Publicat 21 mar.
❗️ATENȚIE Tânărul din imagini, de 23 de ani, căutat! La data de 11 martie a plecat de acasă din satul Ciuciuleni, raionul Hîncești, și nu s-a mai întors. 👉 Semnalmente: înălțimea 1.75 m, corpolența medie, părul cafeniu și ochi căprui. Persoanele care deţin informaţii sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgenţă 1️⃣1️⃣2️⃣ sau 📞067203112.
Publicat 21 mar.
‼️Procuratura Anticorupție precizează: în privința deputatei Irina Lozovan este aplicată măsura preventivă obligarea de a nu părăsi țara pe un termen de 60 de zile, începând cu data de 3 martie 2025. Necesitatea solicitării acestei măsuri a fost dictată de faptul că la ședința din 25 februarie și respectiv 3 martie 2025, inculpata nu s-a prezentat la ședințele de judecată, invocându-se motive de boală, fără a fi prezentată o dovadă în acest sens. În condițiile în care în spațiul public se vehiculează că inculpata ar fi părăsit hotarele Republicii Moldova, Procuratura dă asigurări că ieșirea sa de pe teritoriul Republicii Moldova nu se putea face prin punctele de trecere a frontierei de stat.
Publicat 21 mar.
✅Accident pe strada 31 August din Chișinău. În urma impactului violent, un microbuz s-a răsturnat.
Publicat 21 mar.
Amplă operațiune, efectuată de polițiștii de frontieră, într-un dosar penal privind falsificarea actelor oficiale. Perchezițiile au vizat mai multe locații din raionul Strășeni și mun. Chișinău. Un bărbat și două femei au fost reținuți pentru 72 de ore. https://youtu.be/YZnXVUu7qhs
Publicat 21 mar.
☑️O pisică salvată de IGSU dintr-un canal de canalizare, de pe strada Pășunilor din Chișinău. Felina a fost observată de un copil, care a insistat să fie alertați pompierii. Pisica a fost eliberată și predată unei persoane care locuiește în zonă.
Publicat 21 mar.
Locuitorii municipiului Orhei au fost din nou pedepsiți de către Guvernul PAS! Pentru că majoritatea orheienilor au refuzat să susțină gruparea criminală de la conducerea țării, Guvernul nu va compensa pagubele provocate de ploile torențiale în oraș în perioada iunie-septembrie 2024. Guvernarea a decis să ajute doar opt raioane, acolo unde există conduceri loiale partidului de guvernământ alocând, în acest scop, 115 milioane de lei, inclusiv din banii contribuabililor din Orhei. Numai anul trecut, am transferat în bugetul țării 37 de milioane de lei. Însă când orheienii au nevoie de suport din partea statului, Guvernul ignoră necesitățile lor. Exact aceasta s-a întâmplat și în cazul intemperiei din vara trecută, care a provocat municipiului și cetățenilor pierderi în valoare de peste 800 de mii de lei. În ciuda solicitărilor noastre repetate de a oferi ajutor oamenilor, Guvernul nu ne-a auzit și nu i-a păsat. Evident, noi nu i-am abandonat, etapizat acoperim pierderile orheienilor din fondul de rezervă al primăriei. Dar nu ne mai miră indiferența acestui guvern străin de interesele poporului moldovean. Maia Sandu ne-a avertizat înainte de alegerile prezidențiale: „Cum vom vota, așa vom trăi”. Iar eu vreau să-i amintesc președintei și guvernului că alocarea banilor din bugetul de stat localităților pe criterii politice este o fărădelege și o crimă împotriva propriilor cetățeni. Și da, noi la Orhei trăim foarte bine, spre deosebire de orașele și satele „europene”, tocmai pentru că am votat corect și reușim să ne păstrăm independența față de autoritățile centrale! Astăzi, la ședința consiliului municipal, eu, în calitate de primar, voi înainta o inițiativă de a oferi ajutor tuturor locuitorilor din Orhei din fondul de rezervă al primăriei, celor care au fost nevoiți să se confrunte cu fenomenele naturale. https://www.moldpres.md/rom/oficial/peste-115-milioane-de-lei-vor-fi-alocate-pentru-lichidarea-consecintelor-calamitatilor-naturale-din-iunie-septembrie-2024 *** Жители муниципия Оргеев снова были наказаны правительством PAS! Поскольку большинство оргеевцев отказались поддержать преступную группировку в руководстве страны, правительство не будет компенсировать ущерб, нанесенный городу проливными дождями с июня по сентябрь 2024 года. Власть решила помочь только восьми районам, где руководство лояльно к правящей партии, выделив на эти цели 115 миллионов леев, в том числе из денег налогоплательщиков Оргеева. Только в прошлом году мы перечислили в бюджет страны 37 миллионов леев. Но когда оргеевцы нуждаются в поддержке со стороны государства, правительство игнорирует их нужды. Именно так произошло и в случае со стихией, которая нанесла муниципию и его жителям ущерб на общую сумму более 800 тысяч леев. Несмотря на наши неоднократные запросы о помощи людям, правительство не услышало нас и не проявило заботы. Разумеется, мы их не бросили, мы поэтапно покрываем убытки оргеевцев из резервного фонда примэрии. И нас уже не удивляет равнодушие этого правительства, которому чужды интересы молдавского народа. Майя Санду предупреждала нас перед президентскими выборами: «Как проголосуем, так и будем жить». Хочу напомнить президенту и правительству, что выделять деньги из государственного бюджета населенным пунктам по политическим критериям – это беззаконие и преступление против собственных граждан. Мы в Оргееве живем очень хорошо, в отличие от «европейских» городов и сел, именно потому, что мы правильно проголосовали и сумели сохранить свою независимость от центральных властей. Сегодня на заседании муниципального совета я, в качестве примара, представлю инициативу по оказанию помощи всем оргеевцам из резервного фонда примэрии муниципия Оргеев, которым пришлось бороться со стихией. https://www.moldpres.md/rom/oficial/peste-115-milioane-de-lei-vor-fi-alocate-pentru-lichidarea-consecintelor-calamitatilor-naturale-din-iunie-septembrie-2024
Publicat 20 mar.
☑️𝟐 𝟏𝟕𝟕 𝐝𝐞 𝐚𝐫𝐦𝐞 𝐝𝐞 𝐟𝐨𝐜 𝐬𝐜𝐨𝐚𝐬𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐢𝐫𝐜𝐮𝐢𝐭𝐮𝐥 𝐜𝐢𝐯𝐢𝐥 𝐚𝐮 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐬𝐮𝐩𝐮𝐬𝐞 𝐝𝐢𝐬𝐭𝐫𝐮𝐠𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐭𝐨𝐩𝐢𝐫𝐞. Au fost distruse arme de vânătoare și tir sportiv, arme cu glonț, arme pneumatice și de semnalizare, arme neletale (pistoale cu gaz și bile de cauciuc), arme artizanale și improvizate.
Publicat 20 mar.
📈 𝐋𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐩𝐞 𝐬𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝟑 𝐚𝐥 𝐝𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐑𝟐𝟔 𝐢𝐧𝐭𝐫𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐮𝐥𝐭𝐢𝐦𝐚 𝐞𝐭𝐚𝐩𝐚̆ – 𝐩𝐫𝐨𝐠𝐫𝐞𝐬 𝐝𝐞 𝟗𝟎% 🏡 În localitatea Sălcuța, pe sectorul 3 al drumului R26 Bender – Căușeni – Cimișlia, tronsonul cuprins între km 39,000 – 46,308, continuă lucrările de montare a parapetului pietonal. 🌉 În paralel, la km 54,218 sunt în desfășurare lucrările de construcție a podului din satul Taraclia.
Publicat 20 mar.
✅Veteranii celui de-al Doilea Război Mondial vor beneficia de un ajutor financiar de 30 000 de lei. Suportul financiar este oferit în contextul împlinirii a 80 de ani de la Victoria asupra fascismului. Proiectul de lege a fost susținut de deputați în două lecturi.
Publicat 20 mar.
‼️Caz tragic! Un soldat în termen din Armata Națională a decedat subit astăzi, în jurul orelor 13:00. Militarul și-ar fi pierdut cunoștința în cazarmă în timpul pauzei. 🚑Medicii sosiți la faţa locului au constatat decesul tânărului. Cauzele decesului urmează a fi stabilite. Soldatul a fost încorporat în serviciul militar în termen în vara anului 2024.
Publicat 20 mar.
🔴BCS a cerut în Parlament audierea conducerii ANRE în legătură cu majorarea tarifelor la energia electrică, un „furt din buzunarele cetățenilor”. „Propunem audierea ANRE cu privire la tarifele majorate la energie electrică la 3 ianuarie, în condițiile achiziției energiei electrice la prețuri cosmice. Astăzi, conform datelor oficiale, prețul de achiziție este mult mai mic, ceea ce ridică o întrebare firească: de ce nu se ieftinește factură și cine obține aceste supravenituri pe seama buzunarelor cetățenilor? ”, a declarat președintele fracțiunii BCS, Vlad Batrîncea. Majoritatea parlamentară PAS a respins inițiativa. https://youtu.be/F6EDrBXqzw8
Publicat 20 mar.
👉Patru bărbați conduceau motocultoare sub influența alcoolului! 🔹 Călărași 👉În localitatea Rădeni, un bărbat de 40 de ani a fost surprins cu o alcoolemie de 1,04 mg/l în aerul expirat. 👉Un locuitor din Bravicea, de 49 de ani, conducea motocultorul având 0,73 mg/l. 👉În Săseni, un alt bărbat a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul fiind de 0,43 mg/l. 🔹 Strășeni 👉Un bărbat de 36 de ani a fost supus alcooltestului, care a indicat 0,33 mg/l. ✅ Toate cazurile au fost documentate de polițiști conform legislației în vigoare.