Содержимое
Vedem cum s-a schimbat atmosfera în societate, cât de mult sunt apreciate astăzi fiabilitatea, responsabilitatea reciprocă, sinceritatea, decența, noblețea și curajul. Voi face totul pentru ca oamenii care și-au arătat cele mai bune calități umane și profesionale, care și-au demonstrat prin fapte loialitatea față de Patrie, să ajungă în poziții fruntașe în administrația publică, în economie și în toate domeniile de activitate. Trebuie să asigurăm o continuitate sigură în dezvoltarea țării pe decenii de acum înainte, să creștem și să educăm generații tinere care vor întări puterea Rusiei, vor dezvolta statalitatea noastră, la baza căreia se află armonia interetnică, protejarea tradițiilor tuturor popoarelor care trăiesc în Rusia, o țară-civilizație unită de limba rusă și de cultura noastră multinațională. Dragi prieteni! Voi face tot ce este necesar, tot ce-mi stă în putere pentru a justifica încrederea pe care mi-ați acordat-o, voi folosi în acest scop toate prerogativele șefului statului consfințite în Constituție. Subliniez în același timp: rezultatele acestei munci depinde într-o măsură determinantă de unitatea și coeziunea noastră, de dorința noastră comună de a aduce foloase Patriei, de a o apăra, de a munci cu deplină dăruire. De fapt, astăzi dăm socoteală în fața istoriei noastre milenare și a strămoșilor noștri. Ei au cucerit culmi care păreau de neatins, pentru că pe primul loc au pus întotdeauna Patria, pentru că știau că a atinge cu adevărat obiective mărețe se poate doar împreună cu întreaga țară și cu poporul lor, și au creat o putere mondială, Patria noastră, au obținut astfel de triumfuri care ne inspiră și astăzi. Privim cu încredere înainte, ne planificăm viitorul, trasăm și deja realizăm noi proiecte și programe, chemate să facă dezvoltarea noastră și mai dinamică, și mai puternică. Suntem un popor unit și măreț, iar împreună vom depăși toate obstacolele, vom transpune în viață tot ce ne-am propus. Împreună vom învinge! http://kremlin.ru/events/president/news/73981