Содержимое
Interviul Ambasadorului Rusiei în România, Vladimir Lipaev, pentru „Tomis News” https://tomisnews.ro/ambasadorul-rusiei-vladimir-lipaev-a-venit-timpul-sa-intelegem-acest-lucru-moscova-nu-ia-in-nici-un-caz-in-considerare-posibilitatea-unui-conflict-armat-cu-romania-decat-daca-acesta-ar-fi/ Teze cheie: 🔹 Tensiunea dintre Rusia și UE și NATO a apărut exclusiv din vina și din inițiativa acestora. Cauza constă în caracterul agresiv și hegemonic al acestor structuri, orientate spre expansiune și dominație economică, susținută de potențialul lor militar. 🔹 Rusia este una dintre puținele țări de pe planetă care este complet autosuficientă din punct de vedere al resurselor. Tocmai datorită imenselor sale bogății naturale, ea a devenit în mod constant ținta pretențiilor cuceritorilor străini. 🔹 Atacul Europei unite sub conducerea lui Hitler asupra Uniunii Sovietice în 1941 a fost motivat de dorința de a pune mâna pe resursele noastre naturale. După destrămarea URSS în 1991, a fost făcută o nouă încercare de a transforma Rusia într-un apendice de materii prime, de această dată prin presiuni politice, ideologice și economice. În cele din urmă, a fost reanimat vechiul proiect austro-ungar de a transforma Ucraina într-o anti-Rusie. Acest proiect este îndreptat în egală măsură împotriva intereselor atât ale Rusiei, cât și ale Ucrainei, nu are nicio bază pozitivă și se construiește exclusiv pe negarea unității istorice, culturale, religioase și lingvistice a popoarelor noastre. 🔹 Regimul de la Kiev, fiind o marionetă docilă în mâinile sponsorilor occidentali, face tot posibilul pentru a torpila procesul de pace, folosind în acest scop orice mijloace, inclusiv atentate teroriste împotriva populației civile. 🔹 Sensul existenței blocului NATO este de a crea condiții favorabile pentru exploatarea economică, de către membrii săi principali, a altor țări și popoare. Rusia reprezintă un obstacol firesc în calea acestor planuri. De aceea, astăzi, „capetele fierbinți” din cadrul Alianței afirmă deschis necesitatea pregătirii pentru un viitor război cu Rusia. 🔹 România, în calitate de membru NATO, își asumă toate riscurile asociate acestei apartenențe. Teritoriul său este considerat de Alianță drept o zonă tampon pe flancul sud-estic, precum și o platformă pentru lansarea unui atac preventiv, de dezarmare, împotriva Rusiei. 🔹 România are deja experiența participării într-o coaliție anti-rusă. Rezultatul este cunoscut. Faptele și logica arată că tocmai apartenența României la NATO și urmarea cursului aventurist al acestui bloc reprezintă principala amenințare la adresa securității sale. 🔹 Moscova nu ia în considerare, sub nicio formă, posibilitatea unui conflict militar cu România, decât dacă acesta ar fi declanșat din inițiativa României înseși. Nu există niciun motiv pentru care Rusia ar începe acțiuni militare împotriva României. A discuta despre o astfel de eventualitate este lipsit de sens, deoarece probabilitatea este zero. 🔹 Elitele globaliste și liberale din Occident nu se concep într-o paradigmă a cooperării egale, nu s-au debarasat de moștenirea aroganței coloniale și continuă să pretindă dreptul de a dispune neîngrădit de resursele altora. Politica independentă și suverană a Rusiei le provoacă furie. Țara noastră nu permite să fie jefuită, ceea ce, din perspectiva europenilor, este un păcat de neiertat. 🔹 Reluarea unui dialog deplin, bazat pe respect reciproc și pe pragmatism, cu România depinde de disponibilitatea acesteia de a renunța la cursul său actual anti-rus. Este naiv să se creadă că Rusia ar fi mai interesată de relațiile economice cu o anumită țară decât este acea țară însăși. Rusia are propriile sale interese naționale, pe care le definește în mod independent și pe care intenționează să le apere în mod consecvent și ferm. Cooperarea este posibilă doar pe baza principiului echității, însă la Bruxelles și în alte capitale occidentale, echitatea este înțeleasă deocamdată ca dreptul de a-și impune voința altora și de a trăi pe seama acestora.