Содержимое
Din interviul Ambasadorului Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în România, Vladimir Lipaev, acordat agenției de presă RIA Novosti(20 iulie 2025) ❓Reporter: În primăvara anului acesta, Bucureștiul a expulzat diplomați ruși din România, iar puțin mai târziu сâțiva angajați ai Ambasadei României au fost expulzați din Rusia. Care este esența acuzațiilor aduse de București cetățenilor ruși? 🎙Vladimir Lipaev: În noiembrie 2024, așa-numitele partide sistemice, înfrânte în primul tur al alegerilor prezidențiale și conștientizând pericolul pierderii puterii, au recurs la o măsură fără precedent pentru orice sistem democratic — au anulat pur și simplu alegerile. În același timp, au deschis un dosar penal împotriva câștigătorului primului tur, Călin Georgescu, pentru a-i împiedica participarea la alegerile următoare. Aceste acțiuni trebuiau justificate cumva, iar pentru a-și păstra imaginea, au inventat legenda unei ingerințe externe (cu referire la Rusia) în procesul electoral. Bineînțeles, nu au existat și nu puteau exista dovezi. Cu toate acestea, în primăvara acestui an, Partea Română, sub pretextul „amestecului în alegerile din România”, a declarat personae non gratae doi diplomați militari ai noștri . Acuzația de ingerință nu a fost considerată suficientă, așa că li s-a atribuit, pentru un plus de credibilitate, sprijinul acordat unei anumite grupări „Vlad Țepeș”, care ar fi plănuit, nici mai mult, nici mai puțin, schimbarea ordinii constituționale, preluarea guvernului și redenumirea țării în „Geția”. Cei care au „demascat complotul” i-au rezervat rolul de viitor dictator militar general-maiorului aviator în retragere Radu Theodor, expunându-se astfel ridicolului — acest veteran al celui de-al Doilea Război Mondial are „doar” 101 de ani. Desigur, Partea Rusă a reacționat în mod adecvat la aceste acuzații absolut absurde, inexplicabile din punctul de vedere al logicii și bunului simț. ❗(Traducerea completă a interviului va fi publicată în curând)