TGTGInsightаналитика telegramLIVE / telegram public index
← Ambasada Rusiei în România / Посольство России в Румынии
Ambasada Rusiei în România / Посольство России в Румынии avatar

TGINSIGHT POST

Post #6412

@ambasadarusiei

Ambasada Rusiei în România / Посольство России в Румынии

Просмотры834Количество просмотров
Опубликован2 мар.02.03.2026, 10:17
Содержимое поста

Содержимое

📢 Declarația Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei privind situația din jurul Iranului(01.03.2026) Vestea despre moartea Liderului Suprem și conducătorului spiritual al Republicii Islamice Iran, ayatollahul Ali Khamenei, a mai multor membri ai familiei sale și a unor înalți oficiali iranieni, în urma loviturilor cu rachete și bombe ale SUA și Israelului, a fost primită la Moscova cu indignare și profund regret. Federația Rusă condamnă ferm și consecvent practica asasinatelor politiceși a „vânătorii” liderilor statelor suverane, care contravine principiilor fundamentale ale relațiilor interstatale civilizate și încalcă grav dreptul internațional. Ca urmare a ostilităților în curs, numărul victimelor în rândul populației civile este în continuă creștere, iar infrastructura civilă suferă pagube serioase. Se relatează că, în timpul loviturilor iraniene de represalii asupra bazelor militare americane din statele arabe ale Golfului Persic și al activității sistemelor de apărare antiaeriană, au fost afectate aeroporturile internaționale din Dubai și Kuweit, porturi maritime, clădiri înalte și hoteluri din Bahrain, Qatar, Kuweit, Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită. Potrivit informațiilor disponibile, navigația prin Strâmtoarea Ormuz a fost suspendată. Aceasta poate duce la întreruperea exporturilor de hidrocarburi din regiune și la crearea unui dezechilibru semnificativ pe piețele mondiale de petrol și gaze. ❗Facem apel la o dezescaladare urgentă, la încetarea ostilităților și la revenirea la un proces politico-diplomatic în vederea soluționării problemelor existente pe baza Cartei ONU și a Tratatului de neproliferare a armelor nucleare. În același timp, trebuie să fie luate în considerare interesele legitime ale tuturor statelor din Golful Persic.