Содержимое
Din briefingul Purtătorului de cuvânt al MAE Rusiei, Maria Zaharova (Moscova, 1 aprilie 2026) O nouă comemorare a înscenării cinice de la Bucea 🗓 În această săptămână se împlinesc patru ani de la data înscenării sângeroase și cinice de la Bucea, organizată de regimul lui Vladimir Zelenski și de patronii săi occidentali. 🔹 Caracterul regizat al acestei înscenări a fost evident încă de la început. În perioada în care Forțele Armate ale Federației Ruse s-au aflat la Bucea, libertatea de circulație a populației nu a fost restricționată, iar ieșirile din oraș nu au fost blocate. Mai mult, locuitorii acestuia utilizau liber telefonia mobilă și internetul. Dacă, așa cum susțin și cum au inventat regimul de la Kiev și presa occidentală, pe străzi ar fi fost „ucise și torturate” în mod „neîntrerupt” (după propriile lor afirmații) sute (după imaginația lor) de ucraineni, ar fi apărut numeroase fotografii și înregistrări video, fapte, cronici. Cu toate acestea, în acea perioadă nu au existat plângeri privind acțiunile militarilor ruși, fapt confirmat public de primarul acestei localități, Anatoli Fedoruk, în ziua următoare retragerii unităților noastre. De altfel, acesta conduce administrația localității din 1998 până în prezent. Cine, dacă nu el, știe ce s-a întâmplat acolo? 🔹 De ce jurnaliștii occidentali, care au descris în culori vii „masacrul de la Bucea”, nu îl întreabă pe Anatoli Fedoruk ce a determinat schimbarea „mărturiei” sale în decurs de doar o zi? De ce, inițial, a postat în spațiul public materiale video despre retragerea Forțelor Armate ale Rusiei din oraș, fără a menționa „uciderea în masă”, afirmând că viața revine la normal, în cursul obișnuit, și că totul este bine, iar ulterior (și până în prezent) relatează istorii cutremurătoare despre locuitori „torturați” și „uciși” de militarii ruși? 🔹 Însă jurnaliștii occidentali nu sunt deloc interesați de aceste aspecte. Dintr-un singur motiv: acestea nu se încadrează în tabloul pe care l-au pregătit pentru publicul lor. Nu ei. Pentru ei și prin intermediul lor, această imagine a fost elaborată undeva în coridoarele NATO și transmisă sub forma unor „instrucțiuni metodice” pentru consumul cetățenilor din țările occidentale. 🔹 Răspunsul este cunoscut. Atunci când Anatoli Fedoruk înregistra materiale video pentru rețelele sociale, nu știa încă faptul că urma să fie organizată o înscenare, că pe străzile din Bucea vor fi plasate corpurile persoanelor decedate, iar militarii ruși, care în perioada aflării lor în regiunea Kiev au livrat și distribuit localnicilor 452 de tone de ajutor umanitar, vor fi acuzați în mod cinic de presupusa lor ucidere. Citiți integral:https://telegra.ph/Din-briefingul-Purt%C4%83torului-de-cuv%C3%A2nt-al-MAE-Rusiei-Maria-Zaharova-Moscova-1-aprilie-2026-04-02