Post #6447

Din interviul Ambasadorului Federației Ruse în România, Vladimir Lipaev, pentru agenția de presă „RIA Novosti”(31 martie 2026) ❓Întrebare: Conducerea Republicii Moldova promovează în ultima perioadă în mod activ ideea unei posibile uniri cu România. Cum este evaluată o astfel de perspectivă la București? 🎙Vladimir Lipaev: Relațiile dintre R. Moldova și România se construiesc astăzi într-o tonalitate strict antirusă, ceea ce ne oferă dreptul de a le evalua. Acest subiect este perceput în mod deosebit de sensibil de către naționaliștii locali, care pur și simplu își pierd cumpătul atunci când aud adevăruri incomode pentru ei. Pentru a înțelege ce se întâmplă, este necesar un scurt excurs istoric și reamintirea unor fapte care aici sunt ignorate în mod deliberat. 🔹 Basarabia s-a desprins de principatele române în 1812, când a devenit parte a Imperiului Rus în baza Tratatului de pace de la București încheiat cu Imperiul Otoman (celelalte principate au rămas în dependență vasalică). Acest teritoriu nu a făcut niciodată parte din statul român proclamat în 1881 datorită victoriei Rusiei în războiul ruso-turc („prietenii fideli” ai românilor, englezii și francezii, au stat, ca de obicei, deoparte). În 1918, profitând de slăbiciunea tânărului stat sovietic, România a ocupat Basarabia, „mulțumind” în acest mod aliatului său din Primul Război Mondial, care a salvat-o de la o înfrângere totală în fața trupelor germane în 1916. Guvernul și familia regală s-au refugiat atunci la Iași sub protecția Armatei Ruse (englezii și francezii au continuat să stea deoparte). 🔹 Astăzi, unii „experți” români, nu foarte bine pregătiți, care pretind că cunosc istoria, afirmă că nu a existat nicio ocupație, că R. Moldova ar fi intrat benevol în componența României în baza deciziei Sfatului Țării, adoptată, chipurile, în mod democratic. Nu se menționează că „istorica” ședință a Sfatului Țării din 27 martie (10 aprilie) 1918 s-a desfășurat sub amenințarea armelor (în sens propriu, nu figurat), sub controlul și în prezența militarilor români, iar, în total, șapte membri ai Sfatului care s-au opus au fost împușcați, de asemenea, în sens propriu. Nu este surprinzător că majoritatea deputaților au susținut atunci anexarea, cu atât mai mult cu cât votul a fost deschis. Rezultatul nu a fost prosperitate și bunăstare, așa cum se încearcă astăzi a fi prezentat, ci degradarea economică totală a regiunii, sărăcirea populației și exodul a sute de mii de persoane. Cei care au rămas au devenit victime ale jafurilor, terorii, violenței și represiunilor. În arhivele românești nu veți găsi nimic despre aceste fapte. Ele sunt atent epurate sau închise. Însă documentele nu dispar, iar dovezile rămân. Există suficiente dovezi documentare privind cele întâmplate în perioada dominației românești. Moldovenii nu au uitat crimele comise de autoritățile române atât în perioada primei ocupații din 1918–1940, cât și în cea de-a doua, din 1941–1944. De aceea, ideea unirii cu România nu suscită entuziasm în rândul majorității. 🔹 În contextul acestui fundal istoric, la București, deocamdată, procesul unirii nu este forțat, se consideră că moldovenii ar trebui să se pronunțe primii. <..> 🔹 În prezent se mizează pe influențarea psihologică a populației din R. Moldova, în special a tineretului, cu o perspectivă pe termen lung. Are loc o românizare treptată a societății moldovenești. Limba moldovenească este înlocuită legislativ cu limba română, în școli se studiază nu istoria moldovenilor, ci a românilor. Sunt create structuri administrative comune, iar în funcții-cheie de stat la Chișinău sunt numiți foști și actuali funcționari români. Securitatea R. Moldova, precum și sistemele sale energetic și bancar sunt puse sub controlul direct al Bucureștiului. Citiți integral (în limba română 🇷🇴): https://romania.mid.ru/ro/press-centre/arkhiv_novostey/interviu_al_ambasadorului_federa_iei_ruse_n_rom_nia_vladimir_lipaev_pentru_agen_ia_de_pres_ria_novos/